Intră acum și în grupul de
În cadrul unei acțiuni împotriva transportului ilegal de material lemnos, polițiștii suceveni au confiscat încă un vehicul de mare tonaj utilizat în acest scop.
Astfel, sâmbătă, la ora 16:05, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control o autoutilitară ce circula pe DC Voitinel în comuna Voitinel. Autoutilitara transporta material lemnos, mai precis lemn foc fag, fără aviz de însoțire.
În urma controlului, s-a constatat că șoferul, un bărbat domiciliat în comuna Voitinel, nu avea documentele necesare pentru transportul materialului lemnos în valoare de 438 lei, cu o cantitate de 1.86 m.c. lemn foc fag. Conform prevederilor Legii nr. 171/2010 Modificată, șoferul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
Aceasta este doar una dintre acțiunile recente desfășurate de polițiști pentru combaterea transportului ilegal de material lemnos în zona județului Suceava. În contextul unei investigații în derulare, polițiștii au dispus confiscarea a numeroase cantități de material lemnos și instituirea de măsuri asigurătorii, inclusiv sechestru asupra vehiculelor implicate în transportul ilegal.
Astfel, polițiștii au continuat și activitățile de cercetare penală într-un dosar la regimul silvic și s-a dispus începerea urmăririi penale privind săvîrșirea infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport după ce în data de 21.08.2023, ora 15:20, o autoutilitară a fost identificată circulând pe direcția de mers comunei Vatra Moldoviței spre Valcanu, transportând material lemnos.
Conducătorul auto, a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei. Lucrătorii de poliție au procedat la verificarea mijlocului de transport și a materialului lemnos transportat în aplicația SUMAL CONTROL 2.0, cât și în sumal-map.ro, astfel că pentru autoutilitara, la data de 21.08.2023 nu exista emis aviz de însoțire a materialului lemnos transportat.
Conducătorul auto a specificat că deține aviz emis, astfel prezentând un telefon mobil, pe ecranul căruia se putea observa că era emis un aviz la data de 21.08.2023, cu un volum de 15,842700 mc lemn rotund molid și brad, șoferul neactivând însă datele mobile, fiind prezente doar un set de informații minimale ce pot fi obținute în mod offline.
În urma verificărilor efectuate în cadrul dosarului penal s-a stabilit că autocamionul a circulat pe DJ 176, direcția Molodvița spre Paltinu, la data de 21.08.2023, anterior orei 17:47:06, transportând cantiitatea de peste 10 mc material lemnos fără a deține documente legale de proveniență și transport.
Având în vedere faptul că din cercetările efectuate au rezultat probe certe din care să rezulte că volumul de 4,818 mc lemn rotund molid și 11,0247 lemn rotund brad a fost transportat în baza unui aviz emis în condiții neconforme, aplicația SUMAL 2.0 fiind utilizată cu rea credință în așa fel încât avizul să nu poată fi încărcat în serverul aplicației, transportul a fost considerat ca fiind fără aviz de însoțire, întrucît cel emis în astfel de condiții nu îndeplinește exigențele prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.
Polițiștii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra autoutilitarei. Aceasta a fost ridicată și depozitată la spațiul de depozitare din Stroiești.
Polițiștii au atras atenția asupra importanței respectării legislației în domeniul silvic, subliniind că acțiunile de control și sancționare vor continua pentru a identifica și trage la răspundere pe cei care încalcă normele în vigoare. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare pentru a asigura protecția resurselor forestiere și a preveni activitățile ilegale în acest domeniu.
Intră acum și în grupul de