Intră acum și în grupul de
În cadrul unei operațiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii Secției de Poliție Rurală (SPR) 3 Marginea au efectuat controale în trafic pe linia silvică, soldate cu confiscarea a mai multe cantități de lemn și sancțiuni aplicate șoferilor.
Astfel, marți, la ora 14.20, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 25 de ani, din comuna Marginea, care transporta lemn foc rășinoase fără aviz de însoțire. Cantitatea de 2,80 m.c. a fost confiscată, iar șoferul sancționat contravențional conform Legii 171/2010 M.
Tot în aceeași zi, la ora 15.00, același echipaj a oprit o altă autoutilitară pe DN 17A, condusă de un bărbat de 62 de ani, din aceeași comună. Și în acest caz, transportul de lemn foc foioase a fost făcut fără aviz de însoțire, iar 3,10 m.c. au fost confiscate. Șoferul a fost sancționat conform legislației în vigoare.
Într-un alt incident la data de 22.01.2024, polițiștii SPR 4 Gălănești au oprit o autoutilitară în timpul activităților pe linie silvică. Șoferul, din comuna Putna, transporta lemn foc fag fără aviz de însoțire. A fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 Modificată, iar cantitatea de 0,86 m.c. a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Putna.
Intră acum și în grupul de