Intră acum și în grupul de
Un nou accident rutier s-a produs, sâmbătă după amiaza, pe Calea Unirii din Suceava, iar traficul rutier din municipiu a fost afectat.
În accident au fost implicate două autoturisme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, în urma evenimentului rutier au fost monitorizate medical două persoane.
Cele două persoane, rănite ușor, au fost transportate la UPU Suceava pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari din Detașamentul Suceava cu două ambulanțe SMURD și o autospecială de descarcerare, cu sprijinul unui echipaj SAJ Suceava.
Intră acum și în grupul de