Intră acum și în grupul de
Având în vedere evoluţia febrei aftoase pe teritoriul Bulgariei şi Turciei şi apariţia unui număr foarte mare de focare în aceste ţări, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a aprobat, miercuri, în şedinţă extraordinară, un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii febrei aftoase, pe teritoriul judeţului Suceava.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, planul de măsuri a fost întocmit de Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epizootii şi supravegherea contaminării radioactive, chimice, bacteriologice a produselor vegetale şi animale. Prin acest plan de măsuri se prevede interzicerea importurilor din Turcia şi mişcările prin comerţ intracomunitar din Bulgaria de animale vii din speciile susceptibile, dar şi a produselor de origine animală şi a subproduselor.
Totodată, vor fi extinse controalele în trafic cu echipe de control mixte formate din poliţişti, jandarmi şi medici veterinari oficiali pentru a depista eventualele transporturi ilegale de animale.
Mai mult, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava va lua măsuri pentru a împiedica pe orice cale trecerea liberă a animalelor domestice şi sălbatice receptive de o parte şi de alta a liniei de frontieră. „Se vor sechestra pe loc şi se vor supune examenelor sanitar veterinare animalele care au trecut peste frontieră în interiorul tării. Totodată, se va interzice păşunatul în zona de frontieră pe o adâncime mai mare de un kilometru. Va fi interzis adăpatul pe linia de frontieră, în caz de forţă majoră acesta se va permite numai în amonte de localităţile vecine de pe malul opus, din ţara vecină”, se mai arată în acest plan de acţiuni.
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a mai stabilit că silvicultorii vor anunţa imediat medicului veterinar orice suspiciune de boală la animalele sălbatice sau dacă au găsit animale moarte în fondul silvic.
Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a solicitat tuturor instituţiilor statului să depună toate eforturile, conform competenţelor acestora, pentru implementarea măsurilor aprobate.
Intră acum și în grupul de