Intră acum și în grupul de
Affidea, cel mai mare furnizor european de servicii medicale de diagnostic imagistic, ambulatoriu și tratament al cancerului, a anunțat, marți, că a cumpărat cele trei clinici ale Explora din Suceava, iar astfel operatorul ajunge la 53 de unităţi medicale la nivel naţional.
“Planul de expansiune a Affidea România va continua şi în acest an, pentru că ne dorim să ajutăm cât mai mulţi oameni să benefiecieze de servicii medicale aşa cum îşi doresc: cu expertiza unor medici de top, echipamente de ultimă generaţie, grijă şi atenţie, rapiditate în stabilirea programărilor şi preţuri avantajoase când vorbim de servicii private”, a precizat Răzvan Predica, CEO Affidea România şi Ungaria.
Clinicile Explora furnizează pacienților investigații medicale: RMN, CT, EEG, Radiografie (RX), Ecografie 3D și 4D, consultații medicale de specialitate cardiologie, ginecologie, neurologie, pediatrie, ortopedie, dermatologie și ORL.
“Analizând cererea de servicii medicale în regiunea Moldovei, am optat să achiziționăm Explora Group, un furnizor medical important din zonă, Affidea urmând să investească expertiză și inovație tehnologică pentru a oferi pacienților servicii la înalte standarde în cel mai scurt timp posibil,” a mai declarat Răzvan Predica, CEO Affidea Romania si Ungaria.
Anual, portofoliul de pacienți al clinicilor Explora depășeste 40.000 de pacienți care aleg să efectueze investigații imagistice sau consultații de specialitate atât cu bilet de trimitere CAS, cât ș în sistem medical privat.
Intră acum și în grupul de