Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a transmis, miercuri, precizări legate de taxa de înmormântare după ce în spațiul mediatic circulă „o pseudo-știre” referitoare la „preoții care cer bani la înmormântări” și al cărei conținut fals este rupt din contextul unei vechi declarații oferite pe tema „condiționării (!) slujbei înmormântării de achitarea unei sume”.
Astfel, Vasile Bănescu spune că foarte rar în timp au fost semnalate cazuri scandaloase de condiționare a slujbei de înmormântare din partea câte unui preot care cerea, chiar și unor persoane sărmane, achitarea unei sume obligatorii pentru serviciul religios prilejuit de tristul eveniment.
„Nu există o așa-zisă „taxă” oficială solicitată constrângător pentru oficierea slujbei de înmormântare”, a subliniat Bănescu.
El menționează că un ipotetic act de condiționare comis de un preot care ar refuza înmormântarea cuiva în absența achitării unei sume impuse poate fi sesizat autorității bisericești de care aparține acesta.
„Există o limpede hotârâre sinodală din 18 decembrie 2017 pe această sensibilă temă, o hotărâre comunicată oficial presei și care ar fi trebuit preluată și transmisă inclusiv acum în mod obiectiv:
Sfântul Sinod a adus în 2017 necesare precizări privind distincția dintre „taxe” și „contribuțiile benevole” oferite de credincioși pentru funcționarea unităților de cult:
„Taxele” stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioși pentru concesionarea și întreținerea locurilor de înmormântare din cimitire.
„Contribuțiile benevole” reprezintă sumele oferite de credincioși cu ocazia săvârșirii unor Sfinte Taine și ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial și are în vedere cheltuielile de funcționare a parohiilor.
Sfântul Sinod a reiterat interdicția condiționării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuțiile benevole ca donație din partea familiei pentru întreținerea bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanțe familiilor care au donat banii respectivi.
O similară hotărâre anterioară a Sfântului Sinod (2012) specifica și necesara implicare a preoților într-un context legat de incinerare:
„Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forţa exemplului, ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedaţi, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare.””, se mai arată în comunicatul lui Vasile Bănescu.
Intră acum și în grupul de