Circulația pe DN 17 la Stroiești s-a reluat pe un sens, alternativ, după ce un camion s-a răsturnat


Intră acum și în grupul de

Circulația rutieră pe DN 17 s-a reluat în zona Stroiești, pe un sens, alternativ, dirijat de poliție, în urma unui accident rutier în care au autocamion s-a răsturnat.

Traficul rutier pe drumul european E 576/ DN 17, Suceava-Vatra Dornei a fost blocat temporar, pe ambele sensuri, în zona localității Stroiești după ce un camion cu remorcă de mare tonaj s-a răsturnat pe carosabil.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

În accident a fost implicat doar șoferul autovehiculului. Acesta a fost monitorizat de către paramedicii SMURD, dar nu a necesitat transport la spital.

Pompierii militari au luat măsurile specifice PSI și lucrează pentru curățarea și spălarea carosabilului, pentru a preîntâmpina producerea altor situații de urgență.


Intră acum și în grupul de