Utilaj tip Vola indisponibilizat de polițiști într-un caz de tăiere ilegală de material lemnos. Infracțiuni silvice constatate și lemn în valoare de peste 15.000 lei confiscat de polițiști


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din diverse secții din județul Suceava au desfășurat ample acțiuni de verificare și control în domeniul silvic, soldate cu rezultate remarcabile în combaterea tăierilor ilegale de arbori și a transportului neautorizat de material lemnos.

Astfel, în data de 8 februarie 2024, în cadrul unei operațiuni coordonate, au fost descoperite și confiscate numeroase bunuri folosite în activități ilegale de exploatare forestieră. Printre acestea se numără un utilaj de tip volă, motofierăstraie, topoare, lanțuri metalice și alte echipamente folosite la tăierea și manipularea materialului lemnos.

Astfel, polițiștii din Secția 3 Poliție Rurală Marginea au obținut, joi,  o informație cu privire la faptul că în fondul forestier al Ocolul Silvic Marginea, o persoană care a tăiat și sustras doi arbori.

În urma deplasării cu operativitate la fața locului și a cercetărilor efectuate a rezultat că în fondul forestier, în parcela U.A, 72 A, U.P. II Bercheza, pe raza comunei Sucevița, un bărbat a tăiat și sustras doi arbori, aceștia fiind transportați cu un utilaj de manipulare a lemnului, într-o căruță, care se afla la fața locului.

S-a procedat la legitimarea persoanei în cauză, rezultând că acesta este un bărbat domiciliat în comuna Vatra Moldoviței, sat. Ciumârna. Acesta  se afla lângă o căruță care era încărcată cu bușteni specia rășinoase, el menționând că materialul lemnos provine de la doi arbori din specia rășinoase, pe care anterior i-a tăiat și ulterior i-a transportat.

În proximitatea acestei căruțe a fost identificat un motofierăstrău, două topoare, un lanț metalic, o canistră din plastic și o centură de fixare a mărfii.

Cu privire la aceste bunuri, bărbatul a declarat că îi aparțin și că acestea au fost utilizate la tăierea, cioplirea, respectiv la manipularea materialelor lemnoase.

Tot în zonă a fost identificat și un utilaj de tip volă, ce avea în cupă șase bucăți de lemn, cu o lungime de 40 cm, bărbatul menționând că acestea fac parte din arborii pe care anterior i-a tăiat.

Ca urmare a inventarierii masei lemnoase s-a constatat că cei doi arbori au împreună un volum total de 3.518 mc și au o valoare de 2.090 lei, depășind de 10.7 ori prețul unui mc de masă lemnoasă pe picior la data săvârșirii faptei.

Întreaga masă lemnoasă a confiscată și a fost predată în custodie  Ocolului Silvic Marginea – Direcția Silvică Suceava.

Cu privire la împrejurările identificării în fondul forestier, bărbatul a declarat că în data de 08.02.2024, în jurul orelor 11.00, a luat vola fratelui său din zona Pasului Palma, fără acordul acestuia, a legat de aceasta o căruță și s-a deplasat în fondul forestier administrat de către Ocolul Silvic Marginea, pentru a sustrage arbori.

Polițiștii au dispus ca bunurile folosite la săvârșirea faptelor respectiv utilajul de tip volă, atelajul hipo, motofierăstrăul, cele două topoare, centura de fixare a mărfii și o canistra de aproximativ 10 l de benzină, să fie ridicate  pe bază de ordonanță, deoarece constituie probe în procesul penal.

În cauză a fost întocmit dosar penal urmând a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de “tăiere ilegală de arbori și de “furt de arbori”.

De asemenea, alte patrule din cadrul Secțiilor 3, 8 și 11 Poliție Rurală Marginea, Pojorâta și Adâncata au desfășurat acțiuni de control pe drumurile din zona respectivă, identificând mai multe autovehicule încărcate cu material lemnos fără documente legale. În total, peste 18 metri cubi de cherestea, lemn rotund și lemn de foc au fost confiscate, iar șoferii au fost sancționați contravențional conform prevederilor legale în vigoare.

În total, în urma acțiunilor desfășurate, poliția a reușit să confiște material lemnos în valoare de peste 15.000 de lei, aplicând sancțiuni contravenționale și întocmind dosare penale pentru cei implicați în infracțiuni silvice.

Reprezentanții Poliției au subliniat importanța respectării legislației în domeniul silvic și au anunțat că acțiunile de acest gen vor continua și în viitor, în scopul protejării mediului înconjurător și sancționării celor care încalcă normele în vigoare.


Intră acum și în grupul de