Intră acum și în grupul de
Spargerea vieţii pentru doi minori din judeţul Suceava s-a transformat în scurt timp în dosar penal, după ce poliţiştii i-au prins înainte să apuce să valorifice marfa furată.
Conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, totul s-a petrecut joi noapte când Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de o persoană de sex feminin de 48 de ani din comuna Fundu Moldovei, că persoane necunoscute i-au spart locuinţa, iar din interior au sustras mai multe bijuterii de aur.
Cercetările organelor de ordine au stabilit că hoţii au intrat în casă chiar pe uşa lăsată deschisă de către proprietră, după care au furat cinci inele şi trei brăţări de aur, montate cu diamante a căror valoare se ridică la suma de aproape 22.000 de lei.
În urma măsurilor intreprinse, au fost identificaţi şi autorii, doi minori de 15 şi 12 ani, ambii din comuna Pojorâta, aflaţi în abandon şcolar. Aceştia nu s-au putut bucura prea mult de pradă pentru că au fost prinşi de poliţişti. Oamenii legii au recuperat toate bijuteriile furate, iar hoţii s-au ales cu dosar penal fiind cercetaţi pentru furt calificat.
Intră acum și în grupul de