Pe strada Marasesti, se fura acumulatorii auto


Intră acum și în grupul de

Persoane rămase deocamdată necunoscute au pus gând rău autoturismelor parcate pe stada Mărăşeşti, din municipiul reşedinţă de judeţ, distrugându-le capota şi furând acumulatorii auto ale acestora.

Numai pe parcursul weekend-ului au fost semnalate trei cazuri asemănătoare, poliţiştii care cercetează evenimentele fiind de părere că în ambele situaţii este vorba despre aceiaşi autori.

Primul furt a fost semnalat de un sucevean de 59 de ani când şi-a văzut maşina distrusă. Conform unui buletin de presă remis redacţiei nostre de către IPJ Suceava, „autoturismul în cauză se afla parcat pe strada Mărăşeşti, iar capota motorului prezenta urme de forţare la nivelul sistemului de închidere, din locaşul special amenajat fiind sustras acumulatorul auto fără ca din interior să fie furate sau distruse alte bunuri iar cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului de către poliţişti, în aceeaşi parcare a fost identificat un alt autoturism având capota motor întredeschisă de unde a dispărut acumulatorul auto”.

Câteva ore mai târziu, o altă persoană din municipiul Suceava, în vârstă de 26 de ani, s-a prezentat la poliţia municipiului sesizând că persoane necunoscute l-au lăsat fără bateria de la maşină, după ce au forţat sistemul de închidere al capotei autoturismului parcat pe strada Mărăşeşti.

„De la faţa locului, au fost relevate şi ridicate fragmente de urme papilare, ce urmează a fi prelucrate în condiţii de laborator, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale Suceava – Compartimentul Furturi Auto”.


Intră acum și în grupul de