Un bărbat din Ulma a ajuns în arest după ce și-a ucis o cățea cu o țapină


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 50 de ani din Ulma a fost reținut de polițiști pentru uciderea fără drept a animalelor.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a declarat că polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au dispus efectuarea urmăririi penale față de un bărbat de 50 de ani din comuna Ulma, pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Astfel, s-a stabilit că în data de 8 decembrie 2023, barbatul ar fi ucis prin acte de cruzime, respectiv prin aplicarea mai multor lovituri în zona capului cu o țapină, un exemplar canin proprietate personală, având caracteristici morfologice asemănătoare rasei Husky, de sex feminin, în vârstă de aproximativ 3 ani, animal pe care îl deținea la locuința de domiciliu situată în satul Nisipitu, comuna Ulma.

Cu o zi înainte, respectiv în data de 07.12.2023, bărbatul i-ar fi aplicat animalului mai multe lovituri cu un obiect contondent, lovituri în urma cărora cățeaua a rămas inconștientă, după care a introdus-o într-un sac pe care l-a aruncat într-o zonă situată în spatele locuinței de domiciliu.

Urmare a activităților de cercetare penală desfășurate și a probatoriului administrat, în cursul zilei de marți polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, au dispus măsura reținerii față de barbatul de 50 de ani pentru o perioadă de 24 de ore,  pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.


Intră acum și în grupul de