Intră acum și în grupul de
Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au fost solicitați să intervină, sâmbătă seara, la un incendiu izbucnit la un apartament dintr-un bloc de locuințe din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autoscară de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD B2.
Pompierii militari au pătruns în apartamentul situat la etajul 8/8 și au identificat ca și sursă de generare a fumului, un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.
În momentul izbucnirii incendiului proprietarul apartamentului nu se afla în interiorul acestuia.
Nu s-a impus evacuarea sau autoevacuarea persoanelor din blocul de locuințe.
Incendiul a fost lichidat și s-au ventilat camerele apartamentului de aerul viciat.
Pentru a preveni producerea unor astfel de incendii, pompierii suceveni reamintesc cetăţenilor să respecte următoarele reguli:
– Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Dacă trebuie să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, luaţi de pe foc cratiţa;
– Atunci când gătiţi, evitaţi să purtaţi haine sintetice largi, deoarece acestea pot lua foc;
– Curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor;
– Aşezaţi cratiţa pe aragaz astfel încât să nu cadă sau să se răstoarne peste flacăra deschisă;
– După ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul.
Intră acum și în grupul de