Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat, luni, că este mulțumit de ritmul lucrărilor la noul pavilion oncologic care ar urma să fie finalizat în noiembrie, anunțând totodată mai multe investiții în zona spitalului.
„Ritmul lucrărilor pe șantier este foarte bun. Ținem aproape cu constructorul. În fiecare zi vedem ce trebuie astfel încât lucrările să meargă foarte bine. Finalizarea acestei investiții este programată pentru noiembrie 2024”, a spus dr. Calancea.
El a arătat că, din păcate, este mai mult decât nevoie de acest pavilion de oncologie și că prin această investiție se va dubla aproape numărul de paturi existent în momentul de față în pavilionul vechi și că se va ajunge la aproximativ 80 de paturi în această nouă clădire.
„Clădirea veche este deja pregătită și facem deja documentația necesară să o transformăm într-un centru de tratament cu radioizotopi și sperăm să fim printre primii din țară în anul 2025 care vor avea acest tratament modern și pentru cancerul de prostată. Nu există în România în momentul de față. Cealaltă parte a pavilionului ne dorim să facem și să dezvoltăm zona de screening pentru că această boală nemiloasă, boala oncologică, cancerul, este un flagel al anului 2024 la nivel mondial și trebuie să fim pregătiți și să avem tot ceea ce ne trebuie pentru lupta cu acest dușman nemilos”, a spus managerul SCJU Suceava.
El a mai anunțat că vor fi șantiere pe mai multe fronturi.
„În curtea spitalului vom avea un depozit central pentru că se discută tot mai mult în ultimul timp de stocuri mai mari de medicamente, de materiale sanitare. Vedeți și acum că această situație geopolitică ne împinge să fim prevăzători”, a mai spus managerul SCJU Suceava.
Totodată, dr. Calancea a anunțat că urmează să înceapă anveloparea spitalului nou, printr-un proiect de reabilitare energetică, o investiție de peste 13 milioane de euro, iar alte 3 milioane de euro, fonduri europene, vor fi pentru lupta cu infecțiile nosocomiale.
Dr. Alexandru Calancea spune că vor fi multe alte investiții și că nu poate decât să fie bucuros de ceea ce se întâmplă în spital.
„Chiar dacă sunt șantiere pe toate fronturile le vom duce la bun sfârșit astfel încât confortul pacientului, al aparținătorului, al cadrelor medicale să fie unul de înalt nivel”, a concluzionat dr. Calancea.
La declarațiile managerului SCJU Suceava a asistat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de