Primarul din Vatra Moldoviței a fost demis de prefect după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare


Intră acum și în grupul de

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, a fost demis din funcție de prefectul de Suceava Alexandru Moldovan după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare, fiind a doua oară când Saghin își pierde mandatul de primar ca urmare a unei decizii a instanței.

Prefectul  de Suceava, Alexandru Moldovan, a semnat, vineri, ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, ca urmare a condamnării acestuia la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, conform Deciziei Curții de Apel Suceava – Secția penală 161/2024  pronunțată la data de 14.02.2024 în dosar nr. 2167/206/2019.

Ordinul emis de prefect în exercitarea acestei atribuţii legale este un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi subiective, în sensul că prin acesta se ia act de o situaţie juridică preexistentă, clarificându-se şi definitivându-se astfel raporturi juridice stabilite anterior, prin alte acte juridice.

Virgil Saghin a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de încercare de 3 ani, potrivit deciziei Curţii de Apel Suceava, care a menţinut sentinţa Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Primarul din Vatra Moldoviţei a fost găsit vinovat pentru că a achiziționat mobilier pentru două cămine culturale, prin intermediul unei firme, fără licitație și la un preț dublu față de cel real. Conform procurorilor, primăria a achiziționat direct, fără respectarea legislației privind atribuirea contractelor de achiziție publică, mobilierul pentru căminele culturale din satele Ciumârna și Paltinu, având o valoare totală de 200.000 de lei, valoare ce depășește pragul de 30.000 de euro, prevăzut de articolul 19, aliniat 1 din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

 Virgil Saghin este demis pentru a doua oară de prefect după ce în 2016 și-a pierdut mandatul de primar după ce a fost găsit în conflict de interese printr-o decizie din 10 noiembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit ANI, Virgil Saghin, în calitate de primar, a semnat un contract de furnizare a masei lemnoase, în valoare totală de 88.924,5 lei, cu societatea comercială la care acesta deține calitatea de asociat, încălcând, astfel, dispozițiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu dispozițiile art. 75, lit. b) din Legea 393/2004.


Intră acum și în grupul de