Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că a fost finalizat proiectul „Închidere depozit temporar de deșeuri municipale de la Ipotești” care a fost finanțat pe fonduri norvegiene.
Valoarea lucrarilor se ridică la aproximativ 2.500.000 euro.
Potrivit primarului, s-a finalizat zona de depozitare, forajele verticale, drenarea și colectarea levigatului, sistemul de acoperire și impermeabilizare, colectarea apelor de suprafață, instalații auxiliare și dotări și sistemul de monitorizare SCADA.
„Este primul proiect încheiat pe finanțare norvegiană, lucru apreciat de către finanțatori și de către reprezentanții Ministerului Mediului”, a declarat Ion Lungu.
El a subliniat că acesta este un proiect pilot la nivel național.
Municipalitatea suceveană a depozitat temporar deșeuri la acest depozit de la închiderea gropii de gunoi de pe malul râului Suceava și până la intrarea în funcțiune a depozitului ecologic de la Moara, iar pentru închiderea depozitului de la Ipotești a accesat fonduri norvegiene.
Intră acum și în grupul de