Intră acum și în grupul de
Iubirea dintre două persoane din localitatea Bălăceana, judeţul Suceava s-a transformat de-a lungul timpului într-o poveste urâtă ajungânduse în cele din urma la bataie cu cuţite.
Totul a culminat duminică după-amiază când, pe fondul intenţiei de a i se intenta divorţ, bărbatul în vârstă de 38 de ani a atacat-o pe femeia de 36 de ani, cu un cuţit chiar în mijlocul drumului.
Incidentul i-a şocat pe consătenii care au asistat la întâmplare sunând imediat la poliţie şi salvare. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care, în faţa locuinţei părinteşti, a fost identificată victima, ce reclama faptul că în timp ce se deplasa pe drum către această locuinţă, soţul ei de care este despărţită în fapt, a alergat după ea şi a lovit-o cu cuţitul în zona gâtului” ne-a declarat inp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.
Femeia afost transportată de urgenţă la spital fiind supusă imediat unei intervenţii chirurgicale iar poliţiştii aşteaptă acum concluziile medico-legale pentru a se putea face încadrarea juridică a faptei şi dispunerea procedurală.
Intră acum și în grupul de