Postarita din Suceava talharita de 150 de milioane (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Pensionarii din Iţcani au aşteptat în zadar să le vină pensia pe această lună. Factorul poştal care era desemnat să ducă banii bătrânilor a fost tâlhărită în plină zi de persoane necunoscute.

Conform datelor puse la dispoziţie de către Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc în jurul orei 14:30 pe când poştăriţa se afla pe drumul european E 85, pe raza municipiului Suceava, în apropierea cartierului Iţcani.

Factorul poştal, o persoană de sex feminin în vârstă de 41 de ani mergea liniştită când a fost atacată de doi bărbaţi necunoscuţi ce se deplasau cu un autoturism din direcţia Suceava, către comuna Pătrăuţi.

Fără nici o vorbă cei doi au atacat-o pe femeie şi după ce au lovit-o i-au furat geanta în care se aflau peste 150 de milioane de lei vechi.

„Persoana vătămată a fost confuză în declaraţii, astfel încât nu a putut oferi detalii cu privire la semnalmentele autorilor şi nici ale autoturismului cu care se deplasau aceştia dar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului” ne-a declarat insp.princip. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Surse din cadrul Oficiului Poştal de care aparţine factorul tâlhărit afirmă că cel mai probabil bătrânii care trebuiau să primească pensiile pe parcursul zilei de marţi vor intra în posesia lor cât mai curând după ce vor fi alocate sume suplimentare pentru acoperirea pagubei.


Intră acum și în grupul de