Eleva Georgiana Solovăstru de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română cu cel mai mare punctaj obținut la faza județeană


Intră acum și în grupul de

Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți a anunțat, miercuri, că are o primă calificare la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, în anul școlar 2023-2024.

Eleva Georgiana Solovăstru din clasa a XI-a C, sub coordonarea profesoarei Beatrice Halip, a obținut Premiul I la faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, cu 98 de puncte, cel mai mare punctaj dintre toți cei 83 de participanți de la nivel liceal.

„Pentru mine, Olimpiada de Limba și Literatura Română nu este doar o probă prin care îmi sunt testate abilitățile de comprehensiune și de interpretare a unui fragment dintr-o operă literară (epică, lirică sau dramatică), de justificare în ceea ce privește stilistica utilizării unor timpuri verbale, figuri de stil sau funcții ale comunicării. În timp ce mă pregăteam lucrând subiecte sau citind critică literară, sub abila îndrumare a doamnei profesor Halip Beatrice, Olimpiada de Limba și Literatura Română se metamorfoza într-o sursă de cunoaștere care îmi făcea cunoscuți autori nemaiîntâlniți până atunci, precum Milan Kundera, Eugen Simion, Poeții Văcărești sau Tudor Vianu și care îmi prezenta diverse concepte filozofice legate de cunoaștere sau despre stări afective utile și în viața de zi cu zi. Olimpiada de Limba și Literatura Română era un challenge în care trebuia să asociez cărți, filme, melodii sau tablouri pentru a-mi justifica punctul de vedere pe anumite teme, cum ar fi salvarea prin memorie, educația ca factor modelator al personalității, capacitatea artei de a valorifica potențialul emoțional al amintirilor sau relația dintre om și sacru. Olimpiada de Limba și Literatura Română mă punea în pielea altor personaje și mă făcea să-mi pun întrebarea ce-aș fi spus/făcut dacă eram eu Vasile Cârlova, Ana Pacht sau un boier la curtea lui Ștefan cel Mare? Olimpiada de Limba și Literatura Română a fost și este pentru mine un deschizător de orizonturi”, a transmis Georgiana, care a performat și în alte contexte educaționale, după cum au precizat profesorii elevei.


Intră acum și în grupul de