Jandarmii din Rădăuți au salvat un copil de trei ani găsit singur pe străzi


Intră acum și în grupul de

Jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți au intervenit, vineri la prânz, rapid pentru a salva un copil în vârstă de trei ani, găsit singur pe strada Călărași din municipiul Rădăuți, în timp ce se deplasa cu o tricicletă pe mijlocul părții carosabile.

Fără să fie însoțit de nicio persoană, copilul a fost observat de către jandarmi în timp ce era pe stradă, expunându-se pericolului.

Jandarmii au procedat imediat la căutarea părinților în zonă, însă fără a obține vreun rezultat imediat. Îngrijorați de starea minorului, jandarmii l-au dus la sediul subunității, unde i-au oferit îngrijiri, l-au învelit cu o pătură pentru a-i menține căldura și i-au oferit de mâncare.

Cu sprijinul Poliției Municipiului Rădăuți și Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, jandarmii au reușit să îi identifice pe părinții copilului. Aceștia, extrem de îngrijorați, au declarat că micuțul a dispărut din curte în timp ce se juca.

Reîntâlnirea copilului cu părinții săi a fost un moment de mare bucurie și liniște pentru toți cei implicați, a declarat sergent major Botezatu Roxana Iuliana, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Ea a arătat că acest incident a reamintit despre importanța supravegherii atente a copiilor și necesitatea unei reacții rapide și coordonate în situații de urgență.


Intră acum și în grupul de