Ion Lungu anunță etapa a doua pentru transportul metropolitan și depunerea cererii de finanțare la ADR Nord Est


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că municipalitatea a avansat în proiectul de dezvoltare a sistemului de transport public ecologic metropolitan, etapa a II-a.

Potrivita acestuia, proiectul propus la finanțare cuprinde amenajarea unei autobaze, achiziționarea a 15 autobuze electrice de 6 metri, precum și implementarea unui sistem de alimentare pentru acestea, constând în 15 stații de încărcare standard. Alte componente esențiale ale proiectului includ 8 stații de transport public, un dispecerat eficient, un sistem de ticketing, un sistem de informare a călătorilor, un sistem de supraveghere video și un sistem de asigurare a accesului la internet.

Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 15.060.026,07 euro, din care 13.117.581,20 euro este valoarea nerambursabilă, iar partea neeligibilă este de 1.674.739,14 euro, cea mai mare parte urmând să fie suportată de la bugetul municipiului Suceava.

Primarul Lungu a menționat că în luna aprilie, municipalitatea va depune cererea de finanțare la Agenția de Dezvoltare Nord-Est în vederea implementării acestui proiect important.

Prima etapă a proiectului de transport metropolitan este finanțată prin PNRR.


Intră acum și în grupul de