Intră acum și în grupul de
Direcția Silvică Suceava a anunțat, joi, că din activitățile importante ale silvicultorilor suceveni este și cea privind regenerarea pădurilor, regenerarea pădurilor fiind un proces esențial pentru continuitatea acestora, în vederea menținerii echilibrului ecologic și a biodiversității.
În anul 2024 Direcția Silvică Suceava va avea ca program pentru lucrările de regenerare a pădurilor în fond forestier de stat, o suprafață de 1336,69 ha, din care regenerări naturale 671,75 ha și împăduriri integrale 768,17 ha.
Concomitent cu lucrările de instalare a noilor regenerări se vor efectua și lucrările de completări curente în plantațiile cu reușită provizorie pe o suprafață de 286,67 ha și lucrări de refaceri ale plantațiilor afectate de calamități pe alte 0,64 ha.
În fond forestier privat cu contracte de administrare și servicii silvice, Direcția Silvică Suceava a luat măsurile necesare în vederea efectuării unor lucrări de regenerare pe o suprafață de 125,12 ha, din care regenerări naturale 21,89 ha și împăduriri integrale pe 103,23 ha.
Este de menționat faptul că pentru împădurirea suprafeței propuse în fond forestier de stat se vor utiliza 3956950 puieți din care 80% puieți de rășinoase (ponderea cea mai mare o are molidul, apoi brad, larice, pin silvestru) și 20% puieți foioase (gorun, stejar, fag, paltin de munte, tei, cireș s.a.). Pentru împădurirea suprafețelor propuse în fond forestier privat cu contracte de administrare și servicii silvice se vor utiliza 520000 puieți rășinoase (ponderea cea mai mare o are molidul, apoi larice, pin silvestru, brad). Puieții sunt asigurați din pepinierele proprii, în ceea ce privește puieții de rășinoase, iar pentru puieții de foioase necesarul este asigurat și prin transfer de la alte direcții silvice.
Lucrările de întrețineri în plantațiile tinere sunt mobilizarea solului în jurul puieților și descopleșiri de specii lemnoase și ierboase. Începând cu luna mai se vor efectua lucrările de mobilizare a solului pe o suprafață de 387 ha fond forestier proprietate a statului. Urmează apoi din luna iulie executarea lucrărilor de descopleșiri de specii lemnoase și ierboase pe o suprafață totală de 6553,92 ha (6067,56 ha fond forestier proprietate a statului și 486,36 ha proprietate privată administrată cu contract).
Pentru asigurarea necesarului anual de puieți, Direcția Silvică Suceava dispune de un număr de 31 solarii, în care se produc puieți de molid, larice și pin silvestru și 82 pepiniere permanente. În primăvara anului 2024 se vor înființa culturi prin repicaj cu puieți de rășinoase, proveniți din solariile proprii, pe 399 ari (371 ari molid, 24 ari larice, 4 ari pin silvestru), iar pentru reinstalarea culturilor pe suprafața de 3920 mp solarii în primăvara anului 2024, sămânța necesară a fost recoltată din rezervații de semințe și conservată corespunzător de către subunitățile Direcției Silvice Suceava.
Unul din cei mai mari producători de puieți din cadrul Direcției Silvice Suceava este Pepiniera Silvică Centrală Salcea, unde anual se produc aproximativ 800 mii buc. puieți forestieri – în special foioase (stejar, gorun, fag, paltin de munte, frasin, tei, cireș, diverse specii de plop etc.) și 374 specii, subspecii și varietăți de puieți ornamentali, plante, flori și gazon. Pentru eficientizarea activității din această pepinieră a fost întocmit și aprobat proiectul PNRR – „Modernizarea și retehnologizarea Pepinieră Silvică Salcea – Ocolul Silvic Adâncata” în valoare totală de 9064668,55 lei, din care contribuția de finanțare PNRR este de 6345267,985 lei.
În cadrul aceluiași pilon „Tranziția Verde” s-a propus și a fost aprobat încă un proiect, de această dată pentru o pepinieră care produce specii de rășinoase. „Modernizarea și retehnologizarea Pepinieră Silvică Prisaca Dornei – Ocolul Silvic Vama” în valoare totală de 2369873,82 lei, din care contribuția de finanțare PNRR este de 1785884,607 lei.
În ultimii cinci ani, Direcția Silvică Suceava a împădurit 4864 ha în fond forestier de stat, în medie 973 ha pe an și 905 ha în fond forestier privat administrat si cu contracte de prestări servicii, în medie 181 ha pe an. Suprafața totală regenerată în această perioadă este de 9583 ha în fond forestier de stat și 1192 ha în fond forestier privat administrat si cu contracte de prestări servicii.
O componentă importantă şi tradiţională a activităţii Direcției Silvice Suceava din această perioadă o reprezintă susţinerea acţiunilor promovate de societatea civilă pentru dezvoltarea conştiinţei forestiere, în direcţia apărării şi conservării fondului forestier, a cultivării respectului pentru pădure în societatea actuală. Astfel se vor organiza acțiuni prilejuite de luna plantării arborilor la care vor participa voluntari din toate mediile, iar pentru punerea în circuitul silvic a unor suprafețe de teren care sunt afectate de diferite forme de degradare, precum și a suprafețelor de teren agricol care și-au pierdut capacitatea de producție, s-au făcut și se vor face sponsorizări cu puieți de salcâm.
Intră acum și în grupul de