Caravana de Sănătate a Crucii Roșii Române a ajuns în Suceava. Șase cabinete medicale mobile vor oferi consultații medicale gratuite timp de o lună cetățenilor români și ucraineni din județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Caravana de Sănătate a Crucii Roșii Române își continuă itinerariul și timp de o lună va oferi consultații medicale gratuite cetățenilor români și ucraineni din județul Suceava.  Proiectul are drept obiectiv  promovarea sănătății în comunități vulnerabile și este implementat în parteneriat cu Crucea Roșie Franceză. Inițiativa oferă acces gratuit la servicii medicale pentru cetățenii ucraineni stabiliți în mediul urban, dar și pentru cetățenii români care locuiesc în zone vulnerabile.

Caravana de Sănătate este formată din șase cabinete medicale mobile, echipate cu tehnologie de ultimă generație. Cabinetele sunt operate de o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române care evaluează starea de sănătate a beneficiarilor. Pachetul de servicii medicale gratuite constă în analize medicale de bază și consultații în mai multe specializări, inclusiv medicină generală, pediatrie, ginecologie, optometrie, ecografie abdominală și stomatologie pediatrică.

În județul Suceava, Caravana de Sănătate se va afla în perioada 25 martie – 5 aprilie a.c. în localitatea Coșna la sediul Primăriei din comună și în perioada  8 – 26 aprilie a.c. în municipiul Suceava, pe str. Nicolae Iorga nr. 24. Programul Caravanei de Sănătate pentru ambele locații este de la ora 09:00 la 17:00 de luni până vineri, accesul făcându-se pe bază de programare telefonică la numărul 0723 279 634. 

„Prin intermediul proiectului Caravana de Sănătate, Crucea Roșie Română își asumă un angajament ferm în promovarea accesului egal la servicii medicale. Această inițiativă, emblematică pentru organizația noastră, urmărește să ofere asistență medicală de calitate tuturor cetățenilor, indiferent de origine, statut socio-economic sau loc de reședință. Cu perseverență, echipa Crucii Roșii Române se dedică reducerii inegalităților din domeniul sănătății și contribuie activ la conturarea unui viitor sănătos pentru comunitate,” a declarat Raluca Buzea, manager Programe de Sănătate, Crucea Roșie Română.

Caravana de Sănătate se desfășoară în colaborare strânsă cu filiala de Cruce Roșie Suceava și cu  autoritățile locale care vor oferi suport logistic, asistență în identificarea zonelor cu nevoi speciale și vor facilita accesul la beneficiari.

„Această inițiativă este o manifestare a solidarității și angajamentului nostru față de comunitatea noastră și ne dorim să oferim sprijinul necesar pentru ca fiecare persoană să aibă acces la îngrijirea medicală de care are nevoie. Prin Caravana de Sănătate, ne propunem să aducem un strop de alinare și să contribuim la îmbunătățirea stării de sănătate a celor care ne înconjoară, într-un mod accesibil și prietenos. Invităm toți cetățenii români și ucraineni să profite de această oportunitate și să se alăture Caravanei de Sănătate pentru consultații medicale gratuite și sfaturi utile privind sănătatea”, a declarat directorul filialei de Crucea Roșie Suceava, dl. Cornel Dediu.

Caravana de Sănătate a Crucii Roșii Române a parcurs deja 12 județe și a oferit peste 10 000 de consultații medicale, demonstrând angajamentul său în promovarea sănătății în comunități vulnerabile. Până la finalul lunii august 2024, Caravana va mai ajunge în județele Vaslui, Sibiu și Brașov, continuând să ofere servicii medicale gratuite și accesibile tuturor.


Intră acum și în grupul de