Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava urmează să aprobe în ședința de săptămâna viitoare încheierea unui nou protocol cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin care va avea responsabilitatea de a finaliza Studiul de Fezabilitate și a face proiectul tehnic.
Potrivit raportului de aprobare a proiectului de hotărâre inițiat de vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan, prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr.218/29.11.2023 s-a aprobat încheierea Acordului de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și UAT- Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, pentru realizarea obiectivului de investiții „Drum de mare viteză Baia Mare – Suceava: Lot 3, Vatra Dornei – Suceava, tronson Suceava – Păltinoasa (Varianta de ocolire Gura Humorului)”.
În cadrul acestui Acord, UAT- Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava avea responsabilitatea de a elabora Studiul de Fezabilitate (SF), Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), Proiectului Tehnic de Execuție (PTE) precum și etapa de execuție a lucrărilor.
Tofan arată că CNAIR a comunicat punctul de vedere emis de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Direcția Generală Programe Europene Transport, în sensul în care ministerul consideră oportună încheierea unui protocol de colaborare între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și UAT- Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, pentru realizarea obiectivului de investiții „Drum de mare viteză Baia Mare – Suceava: Lot 3, Vatra Dornei – Suceava, tronson Suceava – Păltinoasa (Varianta de ocolire Gura Humorului)” exclusiv pentru etapa de elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare lansării etapei de execuție lucrări (finalizarea SF-ului și proiectare).
În acest sens, în vederea analizării oportunității etapei de execuție, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Direcția Generală Programe Europene Transport solicită includerea în cadrul contractului de finalizare a studiului de fezabilitate a următoarelor elemente/activități:
– Analiza și derularea SF-ului să fie în colaborare cu reprezentanții JASPERS;
– Realizarea Analizei Cost-Beneficiu actualizate;
– Analiza Ratei Interne de Rentabilitate Economică din care să reiasă tipul de intervenție
– Aplicarea modelului de trafic agreat de CNAIR SA, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și JASPERS care să analizeze proiectul atât individual cât și în corelare cu contextul celorlalte investiții prevăzute în Programul Investițional.
CNAIR a mai informat CJ Suceava că pentru elaborarea Studiului de fezabilitate „Drum de Mare Viteză Baia Mare-Suceava: Lotul 3 Vatra Dornei-Suceava” au fost întocmite documentațiile aferente Analizei Multicriteriale de Traseu – Etapa 1 și 2, documentații în cadrul cărora au fost analizate o serie de scenarii în vederea stabilirii variantei optime de traseu, pentru care au fost obținute avizele CTE CNAIR, respectiv, aviz. CTE CNAIR nr. 5206/05.05.2022 – Analiza Multicriterială de traseu – Etapa 1 cu promovarea în cadrul Analizei Multicriteriale de traseu – etapa 2 a variantelor de traseu 2.4 și 1.4 și Aviz CTE CNAIR nr. 5261/01.09.2022 – Analiza Multicriterială de traseu – Etapa 2 cu promovarea în cadrul Studiului de Fezabilitate a variantei de traseu V2.4 în profil de clasă tehnică I – autostradă.
În acest sens, prestatorul care va finaliza etapa de elaborare a Studiului de Fezabilitate, va avea în vedere reactualizarea informațiilor din documentația ce a stat la baza Avizului CTE CNAIR nr. 5261/01.09.2022 – Analiza Multicriterială de traseu – Etapa 2.
„Prin urmare, pornind de la necesitatea regională și locală privind promovarea și implementarea obiectivului de investiții „Drum de mare viteza Baia Mare – Suceava: Lot 3, Vatra Dornei – Suceava, tronson Suceava – Păltinoasa (Varianta de ocolire Gura Humorului)” se impune încheierea unui nou Acord de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și UAT-Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, în forma prezentată în anexa la proiectul de hotărâre și abrogarea pe cale de consecință a Hotărârii Consiliului Județean Suceava nr. 218/2023”, a precizat Vasile Tofan.
Intră acum și în grupul de