Membri ai Asociației de Proprietari nr. 24 Suceava spun că asociația le-a fost confiscată de un grup infracțional bine organizat și cer sprijin din partea autorităților


Intră acum și în grupul de

Un grup de proprietari, membri ai Asociației nr. 24 din Suceava, a transmis, luni, o petiție adresată administrației locale, autorităților județene, partidelor politice, mass-mediei și Poliției Municipiului Suceava, solicitând ajutorul și implicarea acestora în soluționarea problemelor cu care se confruntă de ani de zile.

Petiționarii susțin că asociația lor a fost practic confiscată de către un grup infracțional bine structurat, care nu mai reprezintă interesele proprietarilor, ignorându-i și sfidându-i pe aceștia. Mai mult, sunt acuzați de intimidare, amenințare și agresiune verbală și fizică din partea administratorului.

„Este cunoscut deja că în structurile de conducere a asociațiilor de proprietari există o practică prin care sunt impuși și fixați oameni care au diverse legături ,,mai cordiale”, de rudenie, de prietenie, și subordonare cu Primăria Suceava în condițiile în care asociațiile ar trebui să rămână entități independente cu personalitate juridică. Există un grup infracțional bine structurat și controlat, care nu mai reprezintă de ani buni interesele proprietarilor, astfel încât în mod asumat putem spune că asociația ne-a fost practic confiscată, iar noi proprietarii (majoritar oameni vârstnici) suntem victime; ni s-a anulat orice drept fiind ignorați și sfidați exact de cei plătiți din banii noștri. Proprietarii sunt intimidați, amenințați, discreditați, agresați verbal și fizic de administrator, sunt ignorați în solicitările și reclamațiile lor de conducerea asociației și cenzor, iar Primăria prin serviciile sale încurajează și acoperă abuzurile și fraudele. Această practică de haos și umilire permanentă a cetățenilor, a creat o lehamite și o renunțare în a ne cere drepturile, văzând că lupta se poartă cu un sistem corupt și protejat de Primăria Suceava și nu numai”, se arată în document.

În pofida reclamațiilor repetate și a acțiunilor în instanță, petiționarii afirmă că autoritățile locale și naționale au ignorat abuzurile și încălcările flagrante ale legii, iar Primăria Suceava ar fi acoperit și încurajat aceste practici.

Invitându-i pe toți cei interesați să participe la Adunarea Generală a Asociației pentru a-și forma o opinie proprie, petiționarii susțin că Primăria Suceava și un grup infracțional din cadrul asociației comit fraude în beneficiul personal și al furnizorului ACET Suceava, unde Primăria ar avea acțiuni majoritare de peste 65%.

„Deoarece binomul infracțional ACET-PRIMĂRIA SUCEAVA are legătură cu întreg municipiul, veniți să vedeți cum Primăria, prin interpunerea asociațiilor de proprietari, comite acțiuni penale înșelând cetățenii onești și de bună credință ai orașului!”, se menționează în petiție.

Adunarea Generală a Asociației de proprietari nr. 24 Suceava este programată pentru data de 27 martie 2024, ora 16:30, la sediul Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum Suceava, str. Mihai Viteazul nr. 27, Suceava.

Petiționarii speră că autoritățile vor răspunde la această invitație și vor acționa în interesul cetățenilor onești și de bună credință ai orașului. Semnatarii petiției includ persoanele: Vlioncu M., Lupascu V., Craiu Suciu E., Lupu Elena, Savencu S., Cimpoesu V.E. și alții care susțin această inițiativă.


Intră acum și în grupul de