Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit marți dimineața într-o casă de locuit din Fălticeni de la un cablu electric defect.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, pompierii militari ai Detașamentului de pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Fălticeni.
Incendiul a fost sesizat la 112 la ora 10:25 și a fost stins după o intervenție de circa o oră și jumătate.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul unei camere de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la anexele gospodărești.
Până la sosirea pompierilor militari, proprietarii s-au autoevacuat din casă. Bărbatul (în vârstă de 51 de ani) a suferit arsuri la nivelul feței, iar femeia, un atac de panică. De asemenea, ambii erau intoxicați cu fum.
Pompierii paramedici SMURD le-au acordat primul ajutor medical, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, sosit în sprijin, l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la spital, pentru tratament de specialitate. Femeia și-a revenit, ulterior, refuzând transportul la o unitate spitalicească.
În incendiu au ars obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, elemente de tâmplărie din PVC și altele și s-au degradat tencuieli și zugrăveli din interiorul casei.
Incendiul a izbucnit în sufrageria casei, iar cauza probabilă a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.
Pompierii au lichidat incendiul și au salvat casa de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente.
Intră acum și în grupul de