Vasile Tofan(CJ Suceava): Centura Gura Humorului este un proiect realizabil chiar dacă se ridică la peste o jumătate de miliard de euro


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Vasile Tofan a declarat, miercuri, că deși are o valoare de peste jumătate de miliard de euro, centura Gura Humorului este un proiect realizabil.

În cadrul ședinței CJ Suceava, consilierii județeni au votat încheierea unui act adițional cu CNAIR în ceea ce privește proiectul centurii Gura Humorului care prevede că CJ Suceava se ocupă doar de documentație și nu de proiectare și de execuție întrucât ar trebui să asigure confinanțare de 2 la sută pentru realizarea proiectului.

În aceeași ședință, CJ Suceava a aprobat și un nou acord cu CNAIR pentru realizarea documentației pentru tronsonul de la Suceava la Păltinoasa-Centura Gura Humorului al Autostrăzii Nordului și nu se va ocupa de restul proiectului tot pentru că ar trebui să asigure 2 la sută din sumă.

Vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan a explicat că în cazul centurii Gura Humorului sarcina CJ Suceava s-a încheiat și e nevoie doar de un act adițional, în timp ce la tronsonul de autostradă proiectul urmează să fie finalizat.

„Am încheiat un nou acord fiind vorba de un proiect în fază incipientă pe care îl preluăm noi de la CNAIR, iar la centura Gura Humorului facem doar un act adițional și nu un acord nou pentru că aici Studiul de fezabilitate este finalizat, s-a trecut de toate aprobările, urmând a intra la Hotărâre de Guvern”, a spus Tofan.

Consilierul județean PMP Marian Andronache a vrut să afle de la Tofan dacă acesta chiar crede că centura Gura Humorului este un proiect realizabil în condițiile în care costă peste 500 de milioane de euro.

„Votăm acum un act adițional 2. Sincer, credeți că este realizabilă această centură ocolitoare la valoarea de peste jumătate de miliard de euro? ”, a întrebat Andronache.

Vasile Tofan a răspuns că este sigur că proiectul este realizabil.

„Nu e un proiect futurist, nu e unul de imaginație. Comparativ și cu alte lucrări similare din țară, alte consilii județene care au avut și mai multă îndrăzneală și au accesat proiecte de genul aceasta, șansele sunt și pentru noi la Suceava”, a spus Tofan.

Marian Andronache a răspuns că speră să trăiască să vadă acest proiect finalizat.

„Sperăm să mai trăim și să ne vedem pe centura asta, domnule vicepreședinte”, a spus Andronache.

Vasile Tofan a răspuns că este sigur că va fi contemporan cu această lucrare care va fi finanțată prin Programul Transport 2021-2027.


Intră acum și în grupul de