IPS Calinic: Din păcate, mulți dintre cei care ne conduc sunt creștini doar cu numele


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a apreciat într-un răspuns oferit unui credincios că mulți dintre cei care acum ne conduc destinele sunt creștini doar cu numele.

Înaltul ierarh a fost îndemnat de un credincios să fie mai ferm cu parlamentarii și președinții de Consilii județene în privința acceptării avorturilor, arătând că, în ceea ce privește organizarea de marșuri pentru viață nu rezolvă problema.

„Înaltpreasfinția Voastră, Un marș, două, o sută … E bine! Dar uciderea vieții zămislite de Dumnezeu continuă și continuă. Nu vă cer un răspuns, ci, precum marele Ierarh Vasile mustra pe față pe împăratul bizantin pentru condițiile deplorabile de trai ale poporului, așa și Înaltpreasfinția Voastră să mustrați creștinește pe mai marii parlamentari și pe acei președinți de CJ cu ceva trecere pe la București să stopeze această crimă de proporții inimaginabile ce are loc de 34 și mai bine de ani și de care încercăm, noi ca popor, să ne ascundem. Știm că Dumnezeu, ca și pe Cain oarecând, ne va întreba de sângele milioanelor de copii nenăscuți. Înaltpreasfinția Voastră, ca de altfel toți membrii Sfântului Sinod, aveți datoria morală de a fi mai fermi, întocmai ca și marele Ierarh Vasile, și nu echivoci. Zic a înlătura-o. Sunt convins că aveți puterea să influențați, atât pe politicienii locali, dar și pe alți membri ai Sfântului Sinod, în a avea o poziție mai tranșantă pentru a înlătura mânia lui Dumnezeu ce stă asupra acestui popor din pricina acestui păcat considerat drept”, a arătat credinciosul.

În răspuns, IPS Calinic spune că din păcate, realitatea contrazice afirmațiile petentului.

„Știți foarte bine care a fost rezultatul votului pentru Familie. Ne puteți spune dacă atitudinea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei a condus la anularea sau modificarea, chiar și cu puțin, a hotărârilor Parlamentului elen privind legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex? Din păcate, mulți dintre cei care ne conduc sunt creștini doar cu numele; de altfel, mulți dintre creștinii de astăzi nu onorează numele de creștin. Pace și liniște sufletească!”, a transmis IPS Calinic.


Intră acum și în grupul de