Angajații din domeniu Sport și Tineret s-au plâns prefectului de Suceava de inechitățile salariale, suprasolicitarea din cauza lipsei de personal și de condițiile de muncă


Intră acum și în grupul de

La Prefectura Suceava, în cadrul unei noi ședințe a Comisiei de Dialog Social a județului Suceava, solicitată de Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST), au fost discutate, luni, două probleme majore referitoare la condițiile de muncă și drepturile salariale ale angajaților din domeniul Sport și Tineret, precum și la decontarea navetei personalului din unitățile de învățământ din municipiul Suceava și comuna Mitocu Dragomirnei.

Întâlnirea a fost prezidată de prefectul Alexandru Moldovan, având alături subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu, alături de Claudia Nechifor, secretarul general al Instituției Prefectului.

Reprezentanții sindicatului și ai instituțiilor prezente au expus punctele lor de vedere cu privire la inechitățile salariale, munca suplimentară neplătită și necompensată din cauza lipsei de personal, a suprasolicitării angajaților și condițiilor proaste de muncă din domeniul Sport și Tineret. Aceste probleme sunt amplificate și de nivelul redus al salariilor din acest sector.

De asemenea, s-a discutat și problema decontării navetei pentru personalul angajat în unitățile de învățământ din municipiul Suceava și comuna Mitocu Dragomirnei, o necesitate pentru mulți angajați care sunt obligați să se deplaseze zilnic între locul de muncă și locuința lor.


Intră acum și în grupul de