Alte peste 65 de hectare de teren au fost afectate de incendii de vegetație uscată. Pompierii suceveni fac un nou apel către populație să renunțe la igienizarea terenurilor prin incendiere


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat, marți, că la distanță de doar 24 de ore, de la înregistrarea celor nouă incendii de vegetație uscată izbucnite duminică, în județul Suceava, și care au mistuit o suprafață de aproximativ 25 de hectare, luni, 1 aprilie, acestea au continuat.

De această dată, peste 65 de hectare de teren au fost afectate de incendii, în localitățile Slatina, Câmpulung Moldovenesc, Rădășeni, Demăcușa și Vicovu de Sus, iar cele mai solicitante intervenții s-au înregistrat la Câmpulung Moldovenesc și la Moldovița.

În prima locație, incendiul a izbucnit la vegetație uscată, iar apoi s-a propagat la o pășune împădurită, punând în pericol pădurea din zona municipiului Câmpulung Moldovenesc.

În acest caz s-a intervenit cu forțe și mijloace, cu aportul a peste 65 de persoane – pompieri militari, lucrători ai ocoalelor silvice și de la serviciile voluntare pentru situații de urgență, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare.

Astfel, mai bine de 8 ore, forțele de intervenție au depus eforturi supraomenești, pe o suprafață foarte întinsă și accidentată, și în condiții de vânt puternic, pentru a împiedica flăcările să ajungă la fondul forestier.

Misiunea a fost îngreunată și de faptul că autospecialele de stingere nu au avut acces direct la focarele de incendiu, iar în zonă nu existau surse de alimentare cu apă.

În incendiu au ars vegetație uscată și lăstăriș de pe pășune, flăcările degradând și circa 300 de metri liniari dintr-un gard din lemn și aproximativ 20 de arbori (nu din fondul forestier).

Aceeași situație s-a înregistrat și în comuna Moldovița, satul Demăcușa, unde au fost afectate de foc, la fel ca în prima locație, peste 30 de hectare de vegetație uscată și pășune împădurită.

Transmitem din nou un apel către populaţie, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice.

Având în vedere pericolul generat de aceste evenimente, solicităm autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea incendiilor, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este interzis!

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar a vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase, dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!”, a transmis maior Alin Găleată.


Intră acum și în grupul de