Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au finalizat verificările cu privire în legătură cu un caz de cruzime față de animale, un bărbat fiind reținut pentru rănirea cu intenție a unei ovine.
În urma probatoriului administrat, prin ordonanța din data de 28.03.2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au dispus, iar procurorul de caz a confirmat, efectuarea urmăririi penale față de un bărbat de 31 ani, din comuna Burla, pentru săvârșirea infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”, constând în aceea că în cursul lunii august al anului 2022, în jurul orei 04:00 dimineața, a rănit cu intenție, izbind de pământ iar ulterior lovind cu pumnii și picioarele de nenumărate ori, o ovină (oaie domestică).
De asemenea, la data de 01.04.2024, în urma probatoriului administrat de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a dispus măsura reținerii bărbatului de 31 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.
Reamintim că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tartamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.
Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenție a animalelor.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia
Intră acum și în grupul de