Politistii rutieri din Suceava au fost reinstruiti. Vezi in ce a constat instructajul


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava au fost instruiţi, miercuri, pe tema anticorupţiei precum şi asupra modului de cunoaştere şi respectare a metodologiilor şi a procedurilor de lucru. La acţiune au participat directorul adjunct al Direcţiei Poliţiei Rutiere din IGPR, comisar şef Marian Moţoc, şi comisarul şef Gabriel Constantin, de la Direcţia Prevenire din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Cei doi au explicat într-o conferinţă de presă că pe de o parte se reinstruiesc poliţiştii rutieri astfel încât aceştia să acţioneze pentru reducerea riscului rutier, mai ales că în perioada următoare, în judeţ va creşte traficul fiind sezon estival, dar pe de altă parte şi în ceea ce priveşte combaterea corupţiei.

Comisarul şef Gabriel Constantin a explicat că poliţiştii rutieri au o activitate în legătură directă cu cetăţeanul, constată contravenţii sau infracţiuni şi sunt mai vulnerabili la corupţie decât ceilalţi poliţişti. Întrebat dacă printre vulnerabilităţi sunt şi diminuarea salarială şi reducerea normei de hrană, aceasta a spus că şi acestea sunt legate de riscurile la corupţie.

La rândul său, comisarul şef Marian Moţoc, a arătat că Poliţia Rutieră lucrează pe o strategie, iar în analiza SWOT pe programul de acţiune şi atitudine 2010-2012, diminuările salariale sunt înscrise atât la ameninţări cât şi la vulnerabilităţi. „În analiza SWOT, sunt înscrise atât la ameninţări şi la vulnerabilităţi aceste diminuări care în momentul de faţă sunt salariale. Dar instituţia noastră s-a confruntat şi cu probleme privind dotarea, privind nivelul de pregătire al lucrătorilor”, a spus Moţoc. El a subliniat că un management eficient pune în balanţă şi partea de resursă umană pe lângă partea de resurse materiale.

Comisarul şef a ţinut să menţioneze că acţiunea de reinstruire care se face cu poliţiştii rutieri nu a fost programată, în mod special, în această perioadă în care se discută despre diminuări de venituri pentru poliţişti. „Momentul în care ne aflăm acum nu este un moment ales în mod special. S-a suprapus cu această situaţie în care ne aflăm, cu discuţiile legate de aceste probleme salariale, dar programul de măsuri este făcut din ianuarie”, a spus Moţoc.

El a mai declarat că profesia unui poliţist este în legătură cu moralitatea şi a subliniat că nimeni nu este ţinut cu forţa în sistem. „Trebuie să conştientizezi care sunt problemele la nivelul instituţiei în care îţi desfăşori activitatea. Nu este nimeni obligat să stea cu forţa ca să creezi un dezavantaj cetăţeanului care probabil şi el suferă, că este o situaţie la nivel naţional”, a spus Moţoc.

În ceea ce priveşte disponibilizările din Poliţia Rutieră, el nu a putut spune care este numărul poliţiştilor care vor fi concediaţi, adăugând că în cadrul programului pe care el îl desfăşoară sunt instruiţi toţi poliţiştii de poliţie rutieră şi cei desemnaţi să desfăşoare atribuţii pe linie rutieră. „La nivelul tuturor structurilor, conducerile inspectoratelor, au elemente de definire a posturilor pe care le vor disponibiliza sau restructura. Este un proces în derulare, în analiză”, a spus Moţoc.


Intră acum și în grupul de