Poliția Suceava: Cherestea și bușteni în valoare de peste 10.000 lei conficate de către polițiști în urma unor controale în trafic la Volovăț, Marginea și Putna


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au continuat în ultimele două zile activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos dar și modul de depozitare și comercializare.

Astfel, au fost identificate mai multe transporturi neconforme, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate cantitățile de material lemnos transportate ilegal.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în data de 04.04.2024, ora 06.25, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii  pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, au oprit pentru control pe DJ 178 raza comunei Volovăț, autoutilitara condusă de către un bărbat din comuna Mănăstirea Humorului, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei.

Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv cherestea specia molid, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire.

S-au efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitară nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul OS Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. S-a constatat că în autoutilitara se afla cantitatea totală de 4,27 m.c. cherestea specia molid.

Șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 4,27 mc cherestea specia molid în valoare de 3.825 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

La aceeași dată, în jurul orei 20.30, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii dispuse pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a interceptat în trafic, respectiv pe DN 17A raza comunei Marginea două autoutilitare, care la vederea echipajului de poliție, au virat brusc și au oprit pe marginea părții carosabile, șoferii intenționând să se îndepărteze de vehicule.  

În acest caz s-a procedat la interceptarea imediată a acestora și la legitimarea persoanelor în cauză, stabilindu-se faptul că una dintre autoutilitare era condusă de către un bărbat de 41de ani din comuna Sucevița, sat Voievodeasa,  iar cea de-a doua autoutilitară era condusă de către un bărbat de 52 de ani din comuna Frătăuții Noi aceștia prezentând pentru control documentele personale și cele ale vehiculelor.

Cu ocazia controlului asupra autoutilitarelor, s-a constatat că acestea sunt încărcate cu materiale lemnoase, respectiv bușteni pentru gater specia rășinoase, conducătorii auto precizând faptul că nu dețin aviz de însoțire.

Având în vedere cele constatate, s-a efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitarele în cauză, nu au fost emise avize de însoțire al materialelor lemnoase, fapt pentru care li s-a solicitat conducătorilor auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea materialelor lemnoase identificate în mijloacele de transport.

Astfel, s-a constatat că în prima autoutilitară se afla cantitatea totală de 6,18 m.c. bușteni pentru gater specia molid, iar în a doua autoutilitară se afla cantitatea totală de 8,07 mc bușteni pentru gater specia molid.

Având în vedere cele constate, cei doi șoferi au fost sancționați contravențional, iar cantitățile de 6,18 mc bușteni pentru gater specia molid în valoare de 2.941 lei, respectiv 8,07 mc bușteni pentru gater specia molid în valoare de 3.841 lei, au fost confiscate și predate în custodie Ocolului Silvic Marginea. În total au fost confiscați 14,25 m.c. bușteni în valoare de 6.782 lei.

Și în data de 05.04.2024, ora 10:50, polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activități de control pe linie de silvicultură privind transporturile de material lemnos, au oprit pentru control, o autoutilitară care circula pe un drum comunal de pe raza comunei Putna și care transporta material lemnos, respectiv lemn foc molid. 

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autoutilitara era condusă de către un bărbat din comuna Putna, iar pentru materialul lemnos transportat, conducătorul auto nu deținea aviz de însoțire conform prevederilor legale.

Din acest motiv, transportul a fost condus la Ocolul Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul a unui inginer silvic, care în urma inventarierii materialului lemnos a stabilit faptul că în autoutilitară se afla cantitatea de 2,11 mc lemn foc molid, în valoare totală de 362 lei.

Șoferul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna. Totodată, conducătorul autoutilitarei, a fost sancționat contravențional.


Intră acum și în grupul de