Primele alegeri când Biroul Electoral Județean Suceava nu este condus de un magistrat. Președintele BEJ Suceava este avocatul Emanuela–Gabriela  Amariei


Intră acum și în grupul de

Președintele Biroului Electoral Județean Suceava a fost desemnat avocatul Emanuela-Gabriela Amariei, iar locțiitor este consilierul juridic Cătălin-Constantin Lucescu, fiind pentru prima dată când șefii BEJ Suceava nu sunt magistrați.

Cei doi au fost desemnați prin tragere la sorți de Tribunalul Suceava.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat că luni a predat către președintele Biroului electoral de circumscripție județeană nr. 35 Suceava ștampila BEJ și spațiile în care va funcționa acesta.

Biroul electoral de circumscripție județeană nr. 35 Suceava a devenit funcțional și are sediul în imobilul Muzeului Național al Bucovinei, la parter, în fostul sediu al Serviciului Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale (aripa dinspre BCR).

Președinte : avocat AMARIEI Emanuela–Gabriela 

Locțiitor : consilier juridic LUCESCU Cătălin–Constantin

Date de contact :Tel. 0230 220300   E –mail: [email protected]

Program de lucru : zilnic între orele 9.00-17.00

Totluni la sediul Instituției Prefectului-județul Suceava au fost convocați președinții celor 114 circumscripții municipale, orășenești și comunale pentru a ridica ștampilele birourilor electorale de circumscripție și ecusoanele membrilor birourilor de circumscripții, iar Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale  Suceava a predat telefoanele mobile pentru președinți și locțiitori. De asemenea, Direcția Județeană Suceava a Autorității Electorale Permanente AEP a predat user-ul  și parola pentru accesarea Registrului electoral.


Intră acum și în grupul de