Thermonet anunță că a reluat furnizarea căldurii în municipiul Suceava și o va opri când vremea se va încălzi


Intră acum și în grupul de

Firma Thermonet SRL Suceava care a anunțat, miercuri, că din seara de 16 aprilie a reluat furnizarea căldurii în municipiul Suceava.

Potrivit unui comunicat al firmei, având în vedere evoluția temperaturilor medii exterioare de la începutul lunii

aprilie, Thermonet SRL a procedat la sistarea furnizării încălzirii în municīpiul Suceava, din data de 08.04.2024.

Totodată, pentru că firma a urmărit prognoza meteo care prevedea o scădere bruscă a temperaturilor exterioare, societatea noastră a menținut pompajul la sursă, cu eforturi financiare suplimentare, tocmai pentru a fi pregătiți în a asigura căldura în casele sucevenilor.

Astfel, începând din seara zilei de 16.04.2024, a fost reluată furnizarea agentului termic pentru încălzire tuturor consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare.

„Urmărim în permanență evoluția temperaturilor exterioare și, în funcție de prognoza meteo, vom crește progresiv și vom ajusta parametri de furnizare, urmând să oprim furnizarea când vremea se va reîncălzi”, se arată în comunicat.

Thermonet mai menționează că pentru oricare alte disfuncționalități sesizate cu privire la calitatea furnizării energiei termice clienții sunt rugați să informeze de urgență dispeceratul Thermonet la numărul de telefon 0230.520.924.


Intră acum și în grupul de