Intră acum și în grupul de
Traficul greu va fi reluat, de săptămâna viitoare, pe podul de la Burdujeni, a anunţat primarul municipiului Ion Lungu. El a arătat că proiectantul a informat Primăria că din 20 iunie, podul poate fi tranzitat şi de autovehiculele grele, condiţii în care, de luni, restricţiile de circulaţie impuse vor fi ridicate.
Potrivit edilului-şef, lucrările de consolidare la acest pod, care avea un pilon fisurat, s-au încheiat în luna martie, dar că pentru folosirea podului la întreaga capacitate a fost nevoie ca betonul turnat să se întărească.
Lucrările la podul rutier peste râul Suceava, care face legătura între centrul oraşului Suceava şi cartierul Burdujeni, vor continua cu etapa a doua, care vizează consolidarea suprastructurii şi alinierea podului la calea de rulare care urmează să fie readusă la acelaşi nivel, dar această etapă va fi făcută în cadrul unui proiect POR, suma alocată fiind de aproximativ un milion de euro.
Prima etapă a intervenţiei a costat peste patru milioane de lei, din care două milioane de lei de la Guvern, iar restul de la bugetul local.
Lungu a subliniat că acest pod este strategic în municipiu întrucât face legătura între zona centrală şi cartierul Burdujeni, fiind traversat de mii de maşini pe oră.
După inundaţiile din vara anului trecut, în urma unor studii făcute la acest pod, s-a constatat că unul dintre piloni este fisurat şi exista pericolul ca podul să se prăbuşească. Autorităţile au impus restricţii de circulaţie, iar apoi au fost începute lucrări de consolidare.
Intră acum și în grupul de