Intră acum și în grupul de
În ultima perioadă, nu doar poştaşii cad victime ale tâlhăriilor, ci şi angajaţii societăţilor de curierat rapid au parte de aceeaşi soartă. Un incident asemănător care să întărească spusele a avut loc miercuri după-amiază pe raza localităţii Frasin.
Victima, de 25 de ani, este din municipiul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava.
În urma cercetării la fața locului și a investigațiilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că persoana în cauză este casier la o firmă de curierat, iar miercuri s-a deplasat cu autoturismul firmei în orașul Frasin, pentru a preda un plic unui anume M.Ciprian, urmând să încaseze de la acesta suma de 2.000 de lei.
Conform declaraţiilor tânărului, a ajuns pe raza orașului Frasin în jurul orelor 13.15 unde l-a așteptat pe client în zona stației CFR Frasin aproximativ 10 minute. „Când acesta a apărut, motivând că plicul nu este al lui ci de fapt al unui coleg cu care lucrează la o fabrică din zonă, i-a solicitat victimei să îl însoțească până la intrarea în societatea situată la ieșirea din orașul Frasin spre comuna Vama, într-o zonă retrasă, în acest sens urcându-se pe scaunul din dreapta al autoturismului”, ne-a declarat insp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.
Ajunși la destinaţie, cei doi au coborât din mașină, iar în timp ce victima a început să scrie factura având și plicul alături, autorul tâlhăriei l-a lovit pe tânăr în piept, a luat plicul din mașină și a fugit spre albia râului Moldova, făcându-se nevăzut.
Acum poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării şi prinderii autorului.
Intră acum și în grupul de