Intră acum și în grupul de
Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat (cu dublă cetățenie moldovenească și română), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei.
Cercetările efectuate au stabilit că începând cu luna decembrie 2023, acesta, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate majore cu infirmitate fizică permanentă la nivelul membrelor inferioare, ar fi exploatat-o prin obligare la practicarea cerșetoriei în folosul său.
Persoana vătămată ar fi fost adăpostită într-un sat din județul Suceava, de unde ar fi fost transportată în zone aglomerate situate în diverse localități din acest județ și cele învecinate (Botoșani și Neamț), pentru a obține venituri mari din practicarea cerșetoriei. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională ar fi fost însușite integral de persoana cercetată.
Din investigațiile efectuate a mai rezultat că, în perioada 2004 – 2019, persoană vătămată ar fi fost exploatată în același mod și pe teritoriul Republicii Moldova, autoritățile judiciare din această țară efectuând urmărirea penală față de mai multe persoane, membre ale aceleași familii, din care face parte și bărbatul cercetat în prezenta cauză.
La data de 18 aprilie 2024 a fost încheiat un Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă între România și Republica Moldova, iar la data de 23 aprilie 2024, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, atât în județul Suceava, cât și în raionul Nisporeni.
La efectuarea perchezițiilor în locațiile din România au asistat doi ofițeri de investigații din cadrul Inspectoratului Național de Investigații – Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din Republica Moldova, iar la cele desfășurate pe teritoriul statului vecin la locuințele persoanelor cercetate, au participat doi polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.
Ulterior, la data de 23 aprilie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea bărbatului cercetat.
La data de 24 aprilie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul EUROJUST și SELEC.
Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Poliția Suceava face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Intră acum și în grupul de