Intră acum și în grupul de
Curtea de Apel Suceava a desființat, luni, soluția Tribunalului Suceava în dosarul în care Traian Andronachi a fost repus în funcția de manager al Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian Rădăuți”, a transmis Primăria Rădăuți.
Potrivit minutei instanție, Curtea de Apel Suceava a admis recursul Municipiului Rădăuți împreună cu recursul Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian Rădăuți” și, pe motive de nelegalitate, a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
„Toată tevatura pe care acesta din urmă a stârnit-o în mediul online, începând de la popriri „închipuite” până la diseminarea informațiilor false în rândul comunității rădăuțene, nu fac altceva decât să demonstreze reaua voință și manipularea grotească pe care o folosește atât social, cât și politic”, se arată într-un comunicat al Primăriei Rădăuți.
Totodată, în comunicat se subliniază că Instituția Primăriei Rădăuți are încredere deplină în sistemul de Justiție din România, iar ceea ce trebuie să înțeleagă toți rădăuțenii este faptul că „domnul Andronachi Traian NU se întoarce nici la Spital și nici nu beneficiază de drepturile bănești pretinse”.
Intră acum și în grupul de