La Humor vor fi facute sapaturi arheologice pentru gasirea forturilor din sistemul de fortificatii al orasului


Intră acum și în grupul de

Gura Humorului era cea mai fortificată localitate din Imperiul Habsburgic, fiind construite 14 forturi, a declarat, luni, primarul oraşului Marius Ursaciuc, bazându-se pe documentele găsite recent de cercetători din cadrul Universităţii din Suceava, care au studiat mai multe acte din arhiva Imperiului Habsburgic aflată la Viena.

El a spus că, în prezent, se cunoaşte doar existenţa fortului principal, dar că în documentele din arhivă este prezentat sistemul de fortificaţii al oraşului Gura Humorului construit la mijlocul secolului al XVIII-lea. „Se pare că fortul principal s-a construit pe o cetate mai veche”, a declarat Ursaciuc care a adăugat că până în prezent nu s-au făcut săpături arheologice în acest sit.

El a mai arătat că în vederea lucrărilor arheologice, Primăria Gura Humorului a încheiat un contract cu Muzeul Bucovinei. „Este pentru prima dată când se vor face săpături. Se consideră că sunt fortificaţii unice”, a mai spus primarul.

Edilul-şef humorean a mai anunţat că documentele găsite în Arhiva de stat de la Viena privind sistemul de fortificaţii din Gura Humorului vor fi prezentate, în original, într-o expoziţie organizată la începutul lunii iulie, odată cu Zilele oraşului.

Ursaciuc a menţionat că autorităţile locale vor promova un proiect cu finanţare europeană pentru amenajarea unui muzeu în aer liber cu ruinele acestor fortificaţii unde vor fi expuse şi obiecte de artilerie austriece din secolul XVIII.


Intră acum și în grupul de