Ucrainean urmărit internațional de autoritățile din Austria pentru infracțiuni informatice, depistat în PTF Siret


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret un cetățean ucrainean, urmărit internațional de către autoritățile din Austria pentru săvârșirea de infracțiuni informatice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, agent șef de poliție, Alina Petraru, sâmbătă dimineață, în jurul orei 7.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina,

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că pe numele cetățeanului este emis un mandat european de arestare, alertă introdusă de Austria pentru săvârșirea de infracțiuni informatice.

Persoana în cauză urmează să fie predată, în cursul zilei, către Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de