Intră acum și în grupul de
Doi subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava au fost selecţionaţi pentru a participa, începând cu această lună, la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo.
Cei doi suceveni fac parte din detaşamentul de jandarmi români, format din 115 luptători, destinat să execute misiuni în cadrul forţei speciale de poliţie EULEX.
Primul lot de 75 de jandarmi au plecat pe data de 9 iunie, iar joi, 24 iunie, alţi 40 printre care şi angajaţii IJJ Suceava, vor începe deplasarea către provincia Kosovo, urmând a desfăşura o misiune de 6 luni.
Plt.adj. Vasile Doroftei, şeful Postului de Jandarmi Montan Gura Humorului, în vârstă de 38 de ani, plt. Mihailov Valentin, din cadrul Detaşamentului de Intervenţie al Jandarmeriei Suceava, în vârstă de 31 de ani, au fost selecţionaţi pe bază de voluntariat şi au participat la un stagiu de pregătire pentru misiuni internaţionale, la Şcoala de Aplicaţii a Jandarmeriei Române din Bucureşti şi la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare al Jandarmeriei Române de la Ochiuri (jud. Dâmboviţa).
Conform declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava, căpitan Bogdan Cornaci, „în timpul stagiului au fost planificate şi executate evaluări parţiale, iar la final a fost organizat un examen cu probe la pregătirea de specialitate, instrucţia tragerii, educaţie fizică şi cunoaşterea limbii engleze, în urma căruia cei doi candidaţi suceveni au fost declaraţi admişi pentru a executa misiuni internaţionale”.
„În cadrul misiunilor internaţionale anterioare, alţi 7 jandarmi suceveni au desfăşurat misiuni în Kosovo. Unul dintre aceştia, plt. Timu Vasile, se află în provincie, urmând a reveni în ţară în ziua de 25 iunie, iar plt.maj. Hriţ Iulian şi plt. Prostire Neculai au revenit în ţară pe data de 10 iunie”, a mai adăugat Bogdan Cornaci.
Intră acum și în grupul de