Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a semnat miercuri dimineață acordul de parteneriat dintre CJ Suceava și CNAIR, reprezentată de directorul general, Cristian Pistol, acord care are că obiectiv de investiții construirea drumului de mare viteză Suceava – Baia Mare, lot 3 Suceava – Vatra Dornei, tronsonul Suceava – Gura Humorului, anunță CJ Suceava.
Potrivit sursei citate, CJ Suceava se va implica în elaborarea documentației prin licitație pentru tronsonul de Autostradă a Nordului cu pornire din zona șoselei de centură a Sucevei, Sf. Ilie, pe ruta Tolva – Drăgoiești – Berchișești – Capu Codrului – centura Gura Humorului.
„În același fel am procedat și pentru varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului și am câștigat mult timp, circa 2 ani de zile. Acum, la sfârșitul lunii, mai așteptăm scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție a tronsonului Suceava până la Gura Humorului și, pentru că dorim să grăbim aceste lucrări, CJ Suceava va continua să se implice în aceste proiecte”, a spus Flutur.
El a reamintit că în acest mandat, 2020-2024, CJ Suceava a fost foarte implicat în parteneriate cu Ministerul Transporturilor pentru proiecte precum drumul rapid Suceava – Botoșani, varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului, drumul paralel cu frontieră Ucrainei Vicovu de Sus – Climăuți, autostrada A7, iar azi tronsonul din autostrada nordului Suceava – Gura Humorului.
„Această implicare înseamnă și răspundere, dar și scurtarea termenelor de așteptare și garanția că lucrurile se vor întâmpla”, a concluzionat Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de