Intră acum și în grupul de
Cinci persoane au fost rănite, miercuri după amiaza, într-un accident produs pe raza localității Sucevița.
Potrivit anchetei polițiștilor, miercuri, la orele 13:40, o femeie din Voitinel conducea un autoturism Hyundai Santa Fe pe DN 17A, pe raza localității Sucevița, având direcția de deplasare spre Pasul Palma.
La un moment dat, într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, femeia a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore de pe marginea parții carosabile.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorei auto cât și a unui număr de 4 copii minori ai săi, cu care sa afla în autoturism, motiv pentru care au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți, toți fiind răniți ușor, fără a rămâne internati.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de