Delgaz Grid anunță investiții record în rețelele de distribuție gaze naturale și energie electrică ce au dus la creșterea calității serviciilor furnizate beneficiarilor


Intră acum și în grupul de

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON România, a anunțat, miercuri, că a realizat anul trecut cele mai mari investiții din ultimii 18 ani în rețelele de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice, acestea depășind 874 milioane de lei (circa 177 milioane euro), susținute din surse proprii și fonduri europene atrase, fiind cu 31% mai mari față de cele din anul precedent.

În distribuția de gaze naturale au fost investite 419 milioane de lei (circa 85 milioane euro), fiind modernizați peste 250 km de conducte și branșamente gaz.  Rețeaua de distribuție a fost extinsă cu 417 km, fiind racordați aproape 40.000 de noi consumatori. Totodată, în parteneriat cu autoritățile locale, au fost înființate 14 distribuții de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, în localități din județele Iași, Bacău, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Cluj și Harghita.

Au fost modernizate șapte stații de reglare-măsurare a gazelor naturale în județele Sibiu, Suceava, Bacău, Satu Mare și Bihor, care au dus la îmbunătățirea calității serviciului de distribuţie.

Tot anul trecut a fost derulat și finalizat cu succes proiectul pilot 20HyGrid, o premieră în România, prin care s-a demonstrat că rețelele actuale de gaze naturale, instalațiile de utilizare și aparatele clienților sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru a transporta și a folosi amestecul de 20% hidrogen și 80% gaze naturale.

Pe partea de energie electrică au fost realizate investiţii de circa 455 milioane de lei (aproape 92 milioane euro). Rețeaua a fost modernizată pe o lungime de peste 1.920 km, iar branșamentele realizate au totalizat 65 km. Totodată, au fost montate circa 190 de echipamente telecomandate (separatoare și reclosere) în rețelele aeriene de medie tensiune. Rețeaua a fost extinsă cu 203 km și au fost realizați aproximativ 250 km branșamente, fiind racordați peste 18.000 de noi consumatori.  În zona urbană, au fost modernizate și integrate în SCADA un număr de 33 de posturi de transformare. Au fost realizate lucrări de modernizare în 39 de stații de transformare, au fost construite 86 de posturi de transformare noi, iar 337 au fost modernizate.

Ca urmare a investițiilor derulate an de an, principalii indicatori de performanță ai serviciului de distribuție, SAIDI și SAIFI, au fost îmbunătățiți semnificativ în ultimii 10 ani. Astfel, SAIDI (indicator referitor la durata întreruperilor) a scăzut de 6 ori, ajungând în 2023 la 67,9 minute de la 410,24 minute în 2014, iar SAIFI (indicator referitor la numărul întreruperilor) a scăzut de 7,2 ori, ajungând anul trecut la 0,83 de la 5,98 în 2014.

Investiţii 2024

Compania și-a propus să investească 788 milioane de lei în acest an (aproape 154 milioane euro), din surse proprii și fonduri UE atrase. Adițional, vor fi executate lucrări în valoare de aproximativ 61 milioane de lei (12 milioane euro) pentru extinderile de rețele și branșamente noi.

Gaze naturale – sunt prevăzute investiţii de 365 milioane de lei (71 milioane euro). Vor fi modernizate conducte şi branșamente de gaze naturale pe o lungime de 326 km. Totodată, pentru îmbunătățirea calității serviciului, vor fi modernizate 11 stații de reglare-măsurare. În colaborare cu autoritățile locale, se vor înființa 18  distribuții de gaze naturale în județele: Harghita, Sibiu, Botoșani, Bacău, Cluj, Iași, Suceava și Satu Mare. Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale și racordarea noilor consumatori reprezintă o altă prioritate.

Energie electrică – sunt programate investiții de 423 milioane de lei (82,4 milioane euro), din care 99 milioane lei (19,2 milioane euro) reprezintă fonduri UE. Investiţiile vizează continuarea implementării SCADA şi automatizarea sistemului de distribuţie, SMART metering, modernizarea reţelelor aeriene, a stațiilor și posturilor de transformare, extinderea rețelei de distribuție pentru racordarea de noi consumatori, precum şi îndeplinirea cerințelor din standardul de performanță. Tot în acest an, compania va moderniza circa 1.626 km de reţea și va instala 118 echipamente telecomandate (separatoare și reclosere).

Proiecte cu fonduri atrase (Fonduri europene și Fondul de modernizare) – La acest moment sunt finalizate și în curs de implementare proiecte în valoare de 233 milioane de euro (din care peste 180 milioane euro din fonduri europene). De asemenea, sunt depuse proiecte pentru finanțare/în stadiul de analiză în valoare de  536 milioane de euro (din care 420 milioane euro fonduri europene).

Contorizare inteligentă – la sfârșitul anului 2023 erau instalate contoare inteligente la circa 435.000 de consumatori. Pentru anul în curs compania are în plan montarea a circa 71.500 contoare, iar până în 2028 și-a propus ca 47% dintre clienți să beneficieze de contorizare inteligentă.


Intră acum și în grupul de