Intră acum și în grupul de
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava efectuează cercetări faţă de un sucevean de 39 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală – omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, evaziune fiscală în forma sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, evaziune fiscală – evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale de operaţiuni comerciale fictive şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Conform cercetărilor făcute de procurori s-a stabilit că acesta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din localitatea Pătrăuţi, în perioada octombrie – decembrie 2009, nu a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 36 facturi fiscale în sumă totală de aproximativ 327.300 lei şi alte 70 facturi fiscale emise către alte părţi, în valoare de peste 407.000 lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de aproape 99.000 lei şi a TVA în sumă de 117.300 lei.
Totodată acesta a declarat date inexacte cu privire la sediul social principal al societăţii, nedeclarând punctele de lucru ale societăţii.
Tot procurorii au mai constatat că suspectul mai era administrator şi la o societate comercială din municipiul reşedinţă de judeţ iar în perioada iulie-septembrie 2009, nu a evidenţiat în contabilitate un număr de 49 facturi fiscale emise, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 47.212 lei şi a TVA în valoare de 56.065 lei, iar în perioada ianuarie –iunie 2009, nu a evidenţiat în contabilitate un număr de 77 facturi fiscale în sumă totală de sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit şi a TVA în sumă de peste 180.000 de lei.
Joi după-amiază s-a dispus reţinerea suspectului pentru 24 ore. Acesta este cercetat încă din anul 2007 pentru săvârşirea în mod repetat a unor infracţiuni de înşelăciune şi a altor fapte de natură economico-financiară, în prezent la nivelul S.I.F. Suceava fiind înregistrate mai multe plângeri penale de la diferiţi agenţi economici de pe raza judeţului.
„În cauză sunt continuate cercetările în vederea identificării şi a altor persoane implicate în săvârşirea infracţiunilor menţionate anterior, precum şi stabilirea întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat, activităţile de urmărire penală fiind supravegheate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava” au mai declarat sursele citate.
Intră acum și în grupul de