Flutur, la deschiderea Campionatului European al Tinerilor Silvicultori de la Câmpulung Moldovenesc și-a amintit cu emoție că în urmă cu 49 de ani era bobocel la Liceul Silvic  


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat luni la o acțiune de suflet legată de meseria sa de bază, cea de silvicultor, la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc unde s-a deschis Campionatul European al Tinerilor Silvicultori, la care participă echipaje din 18 țări.

În cadrul competiției, 22 de echipaje vor concura timp de două zile în probe practice de recunoaștere a speciilor forestiere, decupaj al arborilor și alte probe tehnice extrem de atractive. În cadrul acestui eveniment, fiecare țară participantă va plantat câte 5 puieți, formând cu aceștia cuvântul „Bucovina”. Apoi se vor ridica steagurile celor 18 țări participante într-o panoramă superbă, deasupra municipiului Câmpulung Moldovenesc.

La acțiunea de astăzi au fost prezenți directorul general al Regiei Pădurilor, Marius-Dan Siiulescu, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, inspector școlar general al IȘJ Suceava, Grigore Bocanci, și alți specialiști în silvicultură.

Președintele Gheorghe Flutur, vizibil emoționat, a amintit că în urmă cu 49 de ani era bobocel la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit. Apoi a urmat Facultatea de Silvicultură și a lucrat timp de 15 ani în administrația silvică, ocupând diverse funcții, de la inginer șef de district până la ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Gheorghe Flutur a subliniat că silvicultorii sunt oameni extraordinari, pricepuți în multiple domenii. Un inginer silvic știe și ecologie, și construcția de drumuri forestiere, și gestionarea dezastrelor și calamităților. În plus, Flutur a subliniat că atunci când un silvicultor ajunge într-o funcție importantă, este extrem de priceput și săritor, relaționând bine cu oamenii. El a menționat că în județul Suceava există mulți primari, oameni de afaceri, oameni de știință, poeți, scriitori și, de ce nu, oameni politici care provin din rândul silvicultorilor.

Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015


Intră acum și în grupul de