Intră acum și în grupul de
Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a fost chemată vineri la miezul nopţii pentru a stinge un incendiu izbucnit la o societate comercială din municipiul reşedinţă de judeţ, care se ocupă cu servicii de televiziune prin cablu, internet şi telefonie.
Sediul companiei se află la etajul VIII al unui bloc de locuinţe situat pe strada Mărăşti şi avându-se în vedere înălţimea la care este situat, la intervenţie a participat şi detaşamentul de pompieri Suceava sub directa coordonare a şefului ISU, col. Ion Burlui.
Alarma a fost dată de către vecini care au simţit mirosul de fum pentru ca apoi să vadă şi cum holul de pe casa scării este învăluit într-o ceaţă neagră.
La sosirea militarilor, ardeau mocnit echipamente electronice şi electrice, existând pericolul de propagare a focului la întregul apartament, focul distrugând două aparate de aer condiţionat, aparatură de distribuţie internet, o priză şi circa 1,5 metri liniari de cablu electric, degradându-se finisajele interioare ale apartamentului.
Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect, iar pompierii fac verificări şi pentru a se stabili de ce instalaţia automată de stingere cu apă, din dotarea locuinţei, nu a funcţionat.
Intră acum și în grupul de