Bataie intre doua familii de romi la Mironu, aplanata de mascatii DPIR Suceava


Intră acum și în grupul de

Sâmbătă seara, localitatea Mironu, judeţul Suceava, a răsunat de ţipete dar şi de sirenele maşinilor de poliţie şi ale jandarmeriei, după ce mai multe persoane de etnie romă s-au luat la bătaie.

Doar intervenţia agenţilor din cadrul Postului de Poliţie Valea Moldovei şi poliţiştii din cadrul Formaţiunii ordine publică rural Gura Humorului, sprijiniţi de o grupă din cadrul Serviciului Intervenţie Rapidă a dus la aplanarea conflictului.

Conform datelor puse la dispoziţie de către Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, totul a început în jurul orei 19:30 când trei persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, pe fondul unui conflict spontan ivit între două familii, au pătruns fără drept în curtea unui alt bărbat de 42 de ani, din aceeaşi localitate, unde au distrus geamurile locuinţei şi l-au lovit de mai multe ori pe proprietar, cu diverse obiecte contondente, în zona capului.

Nici după apariţia forţelor de ordine membrii cele două familii nu s-au potolit pe deplin, aruncându-şi permanent injurii astfel că pentru preîntâmpinarea altor fapte antisociale, în zonă au rămas lucrători din cadrul Postului de Poliţie Valea Moldovei în cooperare cu lucrători din cadrul Jandarmeriei Suceava.

“Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii de distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, cauza urmând a fi soluționată procedural”, ne-a declarat insp. Bogdana Crăciun din cadrul IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de