Un bolnav psihic a pus pe jar un sat intreg in localitatea Malini, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 33 de ani din localitatea Mălini, judeţul Suceava, a pus pe jar atât poliţiştii cât şi comunitatea unde locuieşte când pe parcursul zilei de luni, băutura i-a luat minţile.

Chiar dacă incidentele au avut loc pe parcursul zilei, agitaţia organelor de ordine a început odată cu lăsarea serii când a fost primită şi prima sesizare din partea locuitorilor.

Prima plângere a venit prin telefonul de urgenţă 112 în jurul orelor 20:40 când s-a formulat plângerea că o persoană de sex masculin de 33 de ani din localitate a sustras o sumă de bani și un telefon mobil al unei bărmăniţe din comună.

„Având în vedere cele sesizate, la fața locului s-a deplasat un agent din cadrul Postului de Poliţie Mălini, ocazie cu care poliţistului i-a fost indicată direcția de deplasare a suspectului, spre satul Pâraie. Pe traseu, poliţistul a fost oprit de un alt locuitor de 49 ani, care a sesizat că a fost lovit de persoana căutată, după care aceasta i-a sustras bicicleta”, ne-a fost comunicat pe adresa redacţiei printr-un comunicat venit din partea Biroului de presă al IPJ Suceava.

Suspectul a fost ajuns pe ulița „La Imaș”, imobilizat și condus în sediul postului de poliție cu autoturismul din dotare iar din cercetările efectuate de echipa operativă a rezultat că autorul incidentelor este bolnav psihic, aflat în evidența medicului psihiatru, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a comis mai multe infracțiuni.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, furt şi lovire iar întrucât autorul este bolnav psihic, a fost condus la Spitalul Municipiului Fălticeni pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate”, au mai adăugat sursele citate.


Intră acum și în grupul de