Incident la o secție de votare din Dolhasca: Dosar penal pentru un membru în comisia de votare, frate cu un candidat


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Dolhasca este cercetat penal după ce s-a constatat că acesta este fratele unui candidat și membru în comisa de votare.

Astfel, polițistul responsabil cu paza unei secții de votare din orașul Dolhasca a fost alertat de președinta secției de votare despre prezența unui membru în comisia de votare care este fratele unui candidat pe lista de consilieri locali ai unui partid politic implicat în alegerile pentru Consiliul Local.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 21 din 8 martie 2024, participarea ca membru în comisia de votare a unei persoane al cărei frate este candidat la alegerile locale contravine prevederilor legale. Articolul 4, alineatul 1 din ordonanță stipulează clar că „la alegerile din data de 9 iunie 2024, candidatul, soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul III, inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale”.

Anterior începerii procesului electoral, bărbatul în cauză a depus la președintele Circumscripției Electorale Dolhasca o declarație tipizată în care a afirmat că nu se află în situația de incompatibilitate. Având în vedere acest fapt, polițiștii au deschis un dosar penal și au început urmărirea penală in rem pentru infracțiunea de „fals în declarații”, conform articolului 326, alineatul 1 din Codul Penal.


Intră acum și în grupul de